„Poliția internetului” în România ar urma să fie reprezentată de Autoritatea pentru Digitalizarea României. Reprezentanții susțin că este nevoie de o legislație care să reglementeze activitatea în mediul online și în baza căreia să se poată lua măsurile necesare atunci când este cazul.
Una dintre țările care are o legislație în ceea ce privește activitatea de pe platformele de socializare este Rusia. Recent, accesul pe Twitter a fost încetinit din cauza conținutului nepotrivit, potrivit autorităților din Rusia. Accesul la platformă ar putea fi chiar blocat, scrie alephnews.ro.
Însă, în România o legislație care să reglementeze activitatea pe internet nu există momentan.
„În ultima perioadă reţelele de socializare au luat amploare şi nu doar pe partea pozitivă ci şi negativă, am agreat împreună cu celelalte state membre să punem în aplicare două regulamente Digital Service Act şi Digital Market’s Act”, a declarat Octavian Oprea, preşedinte interimar al Autorității pentru Digitalizarea României.
Se preconizează că până la sfârșitul acestui an vor exista reguli mai clare în ceea ce privește libertatea de exprimare. Astfel se vor putea lua măsuri și aplicate sancțiuni atunci când este cazul.
„Poliția internetului” ar urma să fie în România Autoritatea pentru Digitalizare.
„Odată ce vom avea pus în aplicare acest regulament, autorităţile vor avea puterea necesară să intervină în momentul în care observă că pe reţelele de socializare care se propagă anumite mesaje care duc la ură, rasism”, a amai explicat Octavian Oprea.
Rusia a încercat să încetinească viteza platformei Twitter, mișcare ce a părut să închidă din greșeală și site-ul Kremlinului, dar și alte pagini de internet ale unor agenții guvernamentale. Autoritatea de reglementare în comunicații, Roskomnadzor, a precizat că a răspuns la presupusul eșec al platformei de a elimina conținut interzis. Aceasta a amenințat că va bloca pe deplin Twitter dacă compania nu se va conforma cu cererile sale.